Recunostiinta

Fiecare relatie din viata e menita sa ne sprijine sa ne dezvoltam, sa devenim mai puternic ancorati in ceea si cine suntem cu adevarat.

Asa se face ca fiecare relatie aduce la suprafata temeri si rani ale copilului launtric adanc ascunse. E o oportunitate nepretuita sa le observam si sa le vindecam.  Sunt temeri si rani care n-au nimic a face cu persoana in relatie cu care au fost reactivate ci doar cu trecutul nostru, cu filtrele si povestile noastre.

Cele mai multe provin din copilarie, din relatiile pe care le-am dezvoltat cu parintii si cei apropiati noua pe atunci. Sunt temeri ce ne-au determinat sa ne dezvoltam anumite tipare de aparare pe le aplicam automat in viata noastra adulta. Sunt rani si temeri care ne determina sa renuntam la autenticitate, la ancorarea in momentul prezent si sa adoptam comportamente stupide cu rolul de scut de aparare.

Aleg sa am libertatea sa fie vulnerabila atunci cand asta e ceea ce simt, sa nu-mi fie frica sa recunosc ceea ce vreau. Aleg sa fie eu in deplinatatea mea si sa las oamenilor din jurul meu optiunea sa ma vada asa cum sunt, cu slabiciuni si puncte puternice.

Si observ ca atunci cand aleg sa renunt la masti si jocuri si cand admit ca exista posibilitatea ca anumite lucruri sa ma raneasca se intampla exact contrariul. Ancorata in esenta mea si prezenta cu adevarta la procesele ce au loc in mintea si inima mea mi-e tot mai clar ca totul e doar o mare poveste faurita de egolul, temerile si ranile mele. Tot ce ma atinge a acolo in interiorul meu si asteapta sa fie acceptat si vindecat.

Sunt recunoscatoare oamenilor din viata mea care m-au ajutat sa fiu mai constienta de mine. de ceea ce sunt cu adevarat, de limitarile mintii mele, de povestile si de „butoanele” mele.

Sunt recunoscatoare vietii pentru toate oportunitatile de a ma reintoarce la mine, de a reconecta la mine insami, de a fi prezenta la ceea ce se intampla cu adevarat in mine, de a ma descoperi pe mine asa cum sunt cu povestile si ranile mele.