Dragii mei, va anunt ca incepand de azi blogul meu se muta 🙂
I-am creat un spatiu doar al lui in cadrul paginii mele web, astfel ca de acum veti gasi articolele mele aici: http://ruxandrabulzan.ro/c/blog/
Pentru a primi in continuare notificari cu privire la noile articole postate va rog sa va inscrieti la newsletterul paginii.
Pentru fiecare aspect al vietii noastre care nu functioneaza asa cum ne-am dori avem scuze si motive. Mereu exista ceva sau cineva din exterior „vinovat” pentru ca nu putem trai asa cum am vrea.
Nu avem bani suficienti pentru ca „e criza”, conjuncturile sunt nefavorabile sau mai avem nevoie de studii; nu avem relatii functionale si implinitoare datorita destinului si lipsei de persoane potrivite; nu avem cariera pe care o dorim pentru ca ne lipsesc opotunitatile si am fost defavorizati; nu avem destul timp pentru ca traim in era vitezei; nu facem ceea ce am vrea sa facem pentru ca nu avem timp si bani … si lista continua la nesfarsiit ….
Cu adevarat fabricam si intretinem scuze pentru a nu ne asuma responsabilitatea propriei existente; poate de teama esecului, poate datorita obisnuintei sau poate ca nicicand nu ne-am pus intrebare cum ar fi altfel.
Ritmul alert al vietii ce se deruleaza in jurul nostru ne prinde uneori captivi si ne face sa actionam pe principiul urgentei, sa facem ceea ce pare in momentul respectiv ca nu suporta amanare. Trecem din activitate in activitate presati de timp si ne pierdem focusul, lasam valul sa ne duca in directia lui si devenim supusii intamplarilor si crizelor.
Iti propun ca pentru un moment sa te opresti din activitatea ta, sa-ti iei un timp si sa te gandesti daca ziua de azi este ceea ce ti-ai fi dorit sa fie, dar saptamana trecuta? Cat de eficient esti si cum anume te indreapta actiunile tale de azi spre viziunea pe care o ai despre viitor?
Stephen Covey defineste 4 sectoare in care se incadreaza activitatile nostre curente: Continuă lectura
Tot mai multe persoane prefera sa renunte la locul de munca in favoarea demararii unei activitati pe cont propriu. O mare parte dintre acestia se indreapta catre zona de liber-profesionist (= cel care este propriul sau angajat, este raspunzator de intreaga sa activitate si are venituri doar atat timp cat munceste; ca de exemplu: avocati, notari, consultanti, medici, terapeuti etc.)
De regula acesti oameni sunt foarte buni profesionisti, in aria lor de expertiza sunt excelenti si stiu sa isi indeplineasca munca la standarde foarte inalte.
Am citit de curand undeva ca relatiile daunatoare sunt acelea in cadrul carora nu evoluezi, ramai pe loc. Insa nu cred ca in viata aceasta exista stagnare. E imposibil doar sa ramai pe loc. Intr-un mod sau altul, voit sau din inertie, indubitabil „evoluezi”.
Relatiile cu oamenii apropiati (prieteni sau familie) te incurajeaza fie sa cresti, sa iti dezvolti ce ai mai bun in tine de oferit lumii, fie te plafoneaza si iti gereneaza cresterea fricilor, nesigurantei si nelinistii.
Nu este o noutate pentru nimeni ca functionam de regula dupa programele care sunt in subconstientul nostru. Programele astea sunt acele filtre prin care am fost educati de familie,, societate si „opinia publica” sa vedem lumea si pe noi.
Mare parte dintre ele se formeza in copilarie pana la varsta de 7 ani, dar creearea lor continua pe parcursul adolescentei si vietii de adult.
Intalnesc zilnic oameni care isi cauta „jumatatea”. Si o cauta cu multa daruire si sarguita. Ba chiar au facut din aceasta cautare scopul vietii. Departe de mine sa judec caci am trecut pe acolo, probabil tocmai din aceasta cauza recunosc atat de bine „etapa”.
Nu cautarea este insa problema, ci motivatia din spatele ei. Majoritatea cauta sufletul pereche in speranta ca, o data cu el, li se vor implini nevoile legate de siguranta, iubire si implinirea viselor. De fapt, in felul asta, nu ne cautam un partener ci pe cineva asupra caruia sa proiectam neimplinirile si nevoile noastre si pe care sa-l facem responsabil de ele.
Oare cum ar arata relatiile nostre daca ne-am lasa condusi de iubire si nu de ego? 
Este prea des intalnita tema ruperii relatiilor de iubire, prietenie sau din cadrul familiilor datorita faptului ca X a spus ceva ce l-a ranit pe Y. Y s-a simtit lezat si fie a pus capul in pamant si a intors spatele, fie s-a asigurat ca are o replica care sa loveasca puternic o rana a lui X. Si asa s-a facut praf relatia. Daca nu din prima, cu siguranta dupa episodul nr. n.
M-a inspirat o chestie care circula in ultima perioada pe Facebook – “Creative Pay It Forward”.
Astfel am decis sa ofer sedinte de coaching 100% netaxate. In schimbul lor beneficiari vor trebui sa ofere servicii (100% netaxate) in aria lor de activitate/expertiza altora care au nevoie de ele. Continuă lectura
Cadrul vietii mele pentru 2013 este: Tot ceea ce voi face va fi in deplina armonie cu Sursa mea Interioara.
Desi, nu cu foarte mult timp in urma, n-as fi crezut ca voi spune vreodata lucrul acesta, cred ca varianta optima este sa ne lasam viata condusa de inima, nu de minte.
Dumnezeu comunica cu noi la nivelul inimii, al emotiilor si intuitiei. (Mi-a trebuit ceva vreme sa constientizez complet lucrul asta.) Oridecateori ai nevoie de un raspuns in viata ta cel mai potrivit va fi acela pe care il gasesti atunci cand te uiti sincer in interiorul tau, cand te conectezi la inima ta.
Ma uit la ultimele 12 luni din viata mea si imi pare ca au fost macar vreo 12 ani. Am trait mereu viata la o intensitate mare, dar anul ce tocmai sta sa se termine a fost cu siguranta cel mai plin de pana acum.
Daca ar fi sa il definesc in cateva cuvinte acestea ar fi: iertare, transformare si iubire.
Credeam acum un an ca ceea ce am nevoie este sa ii iert pe cei din jurul meu. Dar in procesul acesta am descoperit ca este intr-adevar vorba despre iertare, dar nu fata de altii ci fata de mine. Si procesul iertarii de mine a fost extrem de provocator caci am avut nevoie sa ma intorc in timp si sa imi iert fiecare „greseala” si sa accept cu toata fiinta mea ca „erorile” au fost doar ceea ce trebuiau sa fie: momente menite sa ma aduca unde sunt azi.
Cu cat lucrez mai mult cu mine cu atat lucruri mai profunde mi se reveleaza. Sunt uimita sa le descopar, sunt surprinsa ca nu le-am realizat pana atunci (desi in momentul in care le observ par foarte evidente). Apoi sunt recunoscatoare ca a venit momentul rezolvarii lor.
Am observat cum se schimba relatia mea cu oamenii in functie de pozitionarea pe care o am fata de ei. Am constatat ca atunci cand am o asteptare dintr-o interactiune, de la o relatie de orice natura – eu insami ma preschimb; incetez sa mai fiu EU si locul imi este luat de ambitia obtinerii rezultatelor din mintea mea.
Am crescut cu ideea ca o femeie trebuie sa fie puternica, ca m-am nascut intr-o epoca a barbatilor si ca-i nevoie sa demonstrez ca pot fi mai buna decat cei mai cei dintre barbati.
Traind in aceasta zona de comparatie dintre masculin si feminin, hranindu-ma cu nevoia de a castiga concursul, inconstient am ales sa dezvolt in mine energia masculina extrema, duritatea si controlul.
In competitia asta, noi femeile, ajungem sa ne dezvoltam atat de mult abilitatile si caracteristicile emotionale ale barbatilor pana la punctul in care ne „dizolvam” entitatea si ne transformam in veritabili masculi in corpuri imbracate cu camasute roz.
S-au implinit de curand 6 luni de viata in Bucuresti pentru mine 🙂 Au fost 6 luni fascinante, pline de viata, de energie, de „cadouri” zilnice.
Sunt recunoscatoare pentru modul in care acest oras m-a primit. Am intalnit doar oameni minunati, am castigat multi prieteni noi. Energia orasului si a oamenilor care m-au inconjurat m-au ajutat sa cresc si sa ma dezvolt.
Ce faci atunci cand se iveste o situatie care pare sa-ti dea toata viata peste cap?
Primul raspuns este: schimbi planul si te adaptezi la situatie. Dar asta ar putea insemna sa nu mai ai viata pe care ti-o doresti, sa renunti la visurile tale, sa faci compromisuri in calitatea existentei insasi….
Pentru mine exista si un al doilea raspuns: adaptezi neprevazutul la visurile si dorintele tale. Il integrezi in asa fel inca sa nu renunti la nimic din ce este important.
Cred ca este posibil sa traim o viata fara compromisuri, fara sa uitam de noi si de ceea ce percepem ca fiind fundamental in experienta noastra. Cred ca indiferent de ce ar aparea pe parcurs este posibil sa nu renuntam la valorile si telurile noastre.
Desi lucrez de ceva vreme cu mine, in diverse forme, mi se intampla inca sa am momente in care diverse temeri ma cuprind. Cea mai mare teama a mea este accea de a nu fi suficient de buna, de a nu ma ridica la inaltimea asteptarilor celorlalti sau, si mai rau, ale mele insami.
Si am aceeasi reactie automata dintotdeauna – ma ascund in carapacea mea sa-mi plang de mila si sa-mi ling rani inexistente inca. Continuă lectura
Privesc la experientele din viata mea si constientizez ca de fiecare data cand am crezut cu putere in intuitia mea aceasta a functionat perfect, in fiecare moment. Oridecateori am avut incredere in ceea ce stiam deja in sufletul meu rezultatele au fost peste masura asteptarilor.
Sunt totusi o persoana foarte cerebrala si asta ma face, de prea multe ori, sa vreau sa caut explicatii logice pentru lucrurile pe care le „stiu” la nivel intuitiv. Astfel se intampla adesea ca, in loc sa las spatiu, in loc sa ma incred in ceea ce primesc la un nivel superior, sa tai fluxul cu nevoia mea de supra-analiza. Continuă lectura
Fiecare relatie din viata e menita sa ne sprijine sa ne dezvoltam, sa devenim mai puternic ancorati in ceea si cine suntem cu adevarat.
Asa se face ca fiecare relatie aduce la suprafata temeri si rani ale copilului launtric adanc ascunse. E o oportunitate nepretuita sa le observam si sa le vindecam. Sunt temeri si rani care n-au nimic a face cu persoana in relatie cu care au fost reactivate ci doar cu trecutul nostru, cu filtrele si povestile noastre. Continuă lectura
Persoana cea mai importanta din orice relatie pe care o ai esti chiar TU !
Tindem ca in relatiile pe care le avem in viata (oricare ar fi ele – de copil, parinte, iubit/iubita, prieten) sa punem mai mult pret pe dorintele si nevoile celuilalt decat pe cele proprii. Si apoi nu intelegem de ce lucrurile nu merg, de ce ajungem sa traim intr-o continua energie de frustrare si nemultumire.
Suntem de cele mai multe ori inr-un cadru de referinta (nascut si intretinut din educatie si cultura) in care esti egoist daca te pui pe tine pe primul plan. Asa se face ca ne lasam la o parte, renuntam la ceea ce suntem noi pentru ceilalti. Continuă lectura
Sa fii om de afaceri de succes pare sa fie azi dezideratul suprem. Iar in business succesul se masoara in cifre, in bani.
Observ o multitudine de cursuri de antreprenoriat si leadership, de sporirea vanzarilor si cresterea afacerilor. Ma bucura sa vad ca oamenii sunt interesati sa isi dezvolte abilitatile de business prin educatie. Ma bucura sa vad tot mai multi tineri care decid sa-si ia viata in maini si sa-si implineasca visele.
Totusi exista un lucru pe care mult prea putine training-uri de genul asta il spun, si anume faptul ca banii vin impreuna cu energia cu care au fost creati.
Credeam ca respect profund si autentic oamenii asa cum sunt ei, cu atributele, dorintele si alegerilor lor. Credeam in sacraliatea liberului arbitru sau cel putin asta spunea mintea mea.
Am primit oportunitatea sa-mi reevaluez aceste „credinte”. Si ceea ce am vazut nu mi-a placut deloc. Stiam sa respect dorintele si alegerile oamenilor atat vreme cat corespundeau cu dorintele mele sau nu imi impactau asteptarile in nici un fel.
M-am uitat apoi la modul in care ma raportam la oamenii/momentele care erau in neconcordanta cu ceea ce voiam eu. Mi-am amintit cum, mai in gluma mai in serios, spuneam adesea „NU nu este un raspuns”. Profesional si personal mi-am luat mereu in serios „angajamentul” de a nu accepta raspunsuri care nu-mi conveneau. Ca a fost vorba despre diverse jocuri de putere, manipulare sau pressing, a contat mereu sa obtin rezultatul pe care il voiam. Si, culmea, de obicei a mers. Continuă lectura
O prietena m-a facut sa-mi reamintesc de curand cat de norocoasa sunt. Am trait in ultimii ani experiente transformationale de care multi n-au parte o viata intreaga. Sunt recunoscatoare divinitatii pentru fiecare in parte caci toate aceste provocari m-au facut sa fiu cine sunt azi.
Ma uit in urma si vad ca cele mai mari provocari, experientele cu cea mai mare incarcatura emotioala au fost exact acelea care mi-au determinat cele mai frumoase salturi in dezvoltare. Continuă lectura
Timp de 29 de ani viata mea a fost condusa de nevoia de excelenta. Mediocru sau bun mi-era totuna …caci atata vreme cat nu eram cea mai … imi traiam dezamagirea.
Multa vreme m-am mandrit cu nevoia mea de perfectiune, caci primeam la pachet ambitie, indarjire si orientare spre rezultate concrete si mai mult decat ambitioase.
Doar ca fericirea pe care mi-o aducea orice performanta era scurta si se transforma mai mereu intr-o experienta cu gust amar, caci mai devreme sau mai tarziu aparea mereu cineva care era si mai si. Continuă lectura
Sunt un coach care crede puternic in ceea ce face iar din perspectiva asta e firesc sa fiu angajata in procesul de coaching si in postura de client. Sunt coach, dar am la randul meu un coach care ma acompaniaza in subiectele provocatoare din viata mea.
Pot vorbi cu usurinta despre beneficiile pe care le obtin clientii mei prin coaching, dar cred ca mai autentic de atat pot vorbi despre ceea ce am obtinut eu din pozitia de client.
Mi-a aparut in minte imaginea unei lebede…
Sta linistita, plutind usor in voia apei. Nu indrazneste sa faca nici o miscare. E fericita si totusi nu-si gaseste locul. O vreme lunga a trait captiva intr-o cusca frumoasa dar ff mica. Acum e libera, dar cum sa se bucure de spatiul nemarginit ce-i sta la dispozitie? Si-a dat seama ca stie sa inoate si stie sa pluteasca. Si totusi parca ceva, ceva … nu.i suficient…. Continuă lectura
E uimitor cum ne lasam prinsi in nebunia activitatilor zilnice si cum ne abandonam inerti in voia curentului.
Atat de putin timp petrecem cu noi si pentru noi … si viata se deruleaza rapid, parca in afara universului nostru. Suntem antrenati de ambitii menite sa ne faca „viata” mai buna. Care viata?
Ma consider un om iubit de Divinitate, caci intr-o zi am primit palma care avea sa ma trezeasca din amorteala. A fost o trezire brusca si dureroasa.
M-am cautat pe mine si am realizat ca ma pierdusem undeva pe parcurs. Avusesem atatea de facut incat nu-mi ramasese timp sa traiesc. Relizasem multe dar am omis tocmai esentialul: bucuria vietii.
Viata ca un dans 