Povestea lebedei

Mi-a aparut in minte imaginea unei lebede…

Sta linistita, plutind usor in voia apei. Nu indrazneste sa faca nici o miscare. E fericita si totusi nu-si gaseste locul. O vreme lunga a trait captiva intr-o cusca frumoasa dar ff mica. Acum e libera, dar cum sa se bucure de spatiul nemarginit ce-i sta la dispozitie? Si-a dat seama ca stie sa inoate si stie sa pluteasca. Si totusi parca ceva, ceva … nu.i suficient….

E fascinata de cerul inalt si si-ar dori parca sa fie mai aproape de soare. Dar e prea mult …. decat daca … ar putea sa zboare …. Dar nu-si aminteste sa fi zburat vreodata … Si totusi se hotaraste sa-ncerce

Si minunea se-ntampla! E mai mult chiar decat cel mai frumos vis!

E ceea ce vad prea des in jurul meu. Traim atat de multa vreme inchistati de normele morale, religioase sau de orice alta natura. Suntem captivi in cusca mult prea stramta a perceptiilor, convingerilor si parerilor celor din jurul nostru incat ne e teama si sa mai visam.

Nu indraznim nici macar sa incercam sa ne deschidem aripile. Nu facem nici un pas spre a ne implini visele caci „stim” ca oricum nu putem. Traim o viata mediocra deoarece nu credem ca avem dreptul sau posibilitatea sa visam la un destin maret, la cerul infinit. Ne mintim singuri ca mai mult de atat nu putem face… Oare?

Cum ar fi sa stim ca avem in noi tot ce avem nevoie pentru a ajunge oriunde vrem? Ar schimba asta viata mea? A ta? Ce scuza am mai folosi atunci ca sa nu ne implinim visele?