Am crescut cu ideea ca o femeie trebuie sa fie puternica, ca m-am nascut intr-o epoca a barbatilor si ca-i nevoie sa demonstrez ca pot fi mai buna decat cei mai cei dintre barbati.
Traind in aceasta zona de comparatie dintre masculin si feminin, hranindu-ma cu nevoia de a castiga concursul, inconstient am ales sa dezvolt in mine energia masculina extrema, duritatea si controlul.
In competitia asta, noi femeile, ajungem sa ne dezvoltam atat de mult abilitatile si caracteristicile emotionale ale barbatilor pana la punctul in care ne „dizolvam” entitatea si ne transformam in veritabili masculi in corpuri imbracate cu camasute roz.
O fi societatea, o fi istoria sau cine stie ce altceva sursa credintelor ca a fi o femeie sensibila si delicata este sinonim cu slabiciunea …. Cert este doar ca aceste credinte exista si sunt foarte puternic propagate in cultura noastra.
Nu stiu cand si cine a hotarat ca este o competitie intre femei si barbati, cand si cine a decis ca e important sa demostram care e mai …. cumva. Stiu doar ca nu ne sprijina, ca e un concurs aiurea, ca e ca si cand am incerca sa comparam un fluture cu o floare.
Odata cu decizia de a fi complet prezenta la mine si de a fi autentica in deplinatatea fiintei mele am fost „obligata” sa imi accept energia feminina si sa o las sa isi reia locul firesc in fiinta mea.
Spre surprinderea mea am constat un lucru uimitor: atunci cand o las sa se manifeste in mine, feminitatea nu imi diminueaza puterea ci o sporeste.
Viata ca un dans 